Nerabdare.

Sunt inca in Bucuresti si, pentru prima data in cei peste sapte ani petrecuti aici, in casa miroase a brad si a zvon de Craciun. O lumina calda imbratiseaza infinit zilele anului care a trecut aproape ca un gand. Un an al preschimbarilor, al nenumaratelor intrebari, al unor drumuri care nu s-au mai pierdut unduitoare ci au cotit-o brusc in directii nebanuite, un an al asumarii si al curajului de a fi.

Sunt acasa in Bucuresti si ma las invaluita de lumina blanda a lumanarilor si de mirosul crud al bradului pe crengile caruia, zilele urmatoare, maini tinere si nerabdatoare isi vor aseza visele indraznet, unul cate unul, odata cu fiecare glob.

Craciunul acesta sunt o privilegiata: doi brazi isi vor intinde crengile si vor aduna cu rabdare fiecare strop de speranta din globurile pe care le voi aseza cu entuziasmul acela care nu m-a parasit niciodata. Il regasesc mereu in mine si, ca in fiecare dintre ultimii ani, il voi regasi in ochii nepoteilor mei, cu care voi impodobi bradul de Acasa. Vom asculta colinde, ii voi pune sa schimbe de nenumarate ori locul globuletelor asezate uneori cu multa truda de manutele lor mici  – pentru ca nu e bradutul echilibrat! – vor incerca sa ma convinga ca nu intelg, ca e bine si asa, ca e tare frumos, vom glumi si vom rade mult si ma vor certa, in special Radu, ca vorbesc prea mult la telefon si nu vom apuca sa terminam bradutul nostru frumos, iar Mosu’ va intarzia numai din cauza mea… Intr-un final, vom stinge lumina si vom privi, cu ochi mari, incarcati de emotie, minunatul nostru bradut… care, poate nu e cel mai echilibrat sau cel mai estetic din istoria Craciunului, dar, pentru noi, e cu siguranta mai frumos decat oricare altul. Mai frumos chiar si decat cel pe care l-am impodobit anul trecut.

Chiar daca fiecare il va cuprinde sub o alta forma, eu pot sa spun inca de acum: bradutul nostru are beteala vesela de sunet de colind si de dor, are stelute multe cu straluciri incredibile ca ochii senini ai nepoteilor mei, are globulete rosii ca imensa iubire care ne leaga si ne tine aproape mereu, pe toti. Si mai are ceva: lumina tuturor lucrurilor pe care fiecare dintre noi, mai ales cei mari, am reusit sa le uitam, sa le trecem si sa le iertam in anul ale carui zile au zburat ca un gand.

Grupul \”Vin Colindatorii\” indrumat de draga mea matusa, Cornelia Ardelean Archiudean