8 martie. ganduri.

Se aduna anii cu o repeziciune ametitoare. Asupra universurilor noastre agitate, timpul isi revarsa cu prisosinta uitarile, invaluind in ceturi fine culori de primaveri trecute, parfum taios de ierni prea lungi, dulceata molipsitoare a dupa-amiezelor lenese de vara si ruginiul dureros al frunzelor obosite de viata, tarziu, in octombrie.

Imi plac primaverile pentru ca imi aduc visarea inapoi. Imi place inceputul lui martie pentru ca ma poarta spre zilele in care lasam sa se impleteasca cu snurul alb-rosu toata stradania mea de a-i darui mamei mele cel mai frumos martisor, spre acele clipe rare in care lasam de-o parte constiinta nepriceperii mele si desenam cu maini de suflet flori cu petale generoase cat sa cuprinda in ele toata dragostea si admiratia mea, spre dupa-amiezi imbatate de miros de frezii si zambile si ghiocei.

Nu pot fi suspectata de euforii cronicizate de explozia de flori, fundite si felicitari. Dar pot fi cu usurinta diagnosticata ca suferind de o forma recurenta de melancolie… Tocmai de aceea risc o expunere a gandurilor nascute de aceasta zi.

Revine din ce in ce mai obsesiv ideea ca sunt o privilegiata, tocmai pentru ca am avut si am sansa de a fi inconjurata de femei cu totul si cu totul deosebite. Una dintre ele ma priveste acum din inaltimi necuprinse, revarsand asupra mea rauri de blandete. Cealalta se bucura sa ma vada mai rar, dar sa ma stie implinita. S-au straduit amandoua sa ma invete sa gandesc si sa ofer binele, lucru pe care il fac, uitand aproape intotdeauna ca pe lume exista masuri si proportii.

Fara nici o urma de indoiala, in centrul acestui univers este EA. Cea care a inceput prin a imparti lumea la doi, apoi la patru, apoi la sase, apoi… Si a continuat stapanind-o cu o iscusinta incredibila, cu o inclinatie istovitoare pentru simetrie si cu o rezistenta care cu usurinta ar putea imbolnavi de invidie pe oricine. Si-a pus de multe ori visele on stand by si s-a entuziasmat sa urzeasca altele in centrul carora am fost mereu noi. Ne-a invatat ca sunt cu atat mai pretioase cu cat sunt mai multi cei care cred si lupta pentru ele. Si asa, am invatat sa le pretuim mai mult.

Mama mea e aceeasi dupa toate aceste primaveri!

In centrul altui univers, pe care il impart generos mai multe perechi de ochi luminosi, o alta EA da sensuri nebanuite lumii. O lume pe care o construieste cu o delicatete dublata de o forta incredibila si de convingerea profunda ca, daca nu poti muta muntii, poti macar sa iti privesti drumul prin ei cu mai multa ingaduinta. Mi-a spus candva “nu esti doar cea mai buna sora din lume, ci singura pe care si-o poate dori cineva”! Cum as putea sa reinventez cuvintele astfel incat, alaturandu-le, sa-i spun acelasi lucru?!

Apoi,  sunt “Ele” (nu foarte multe, ce-i drept!), prietenele mele dragi si absolut minunate care nu fug cand lucrurile devin complicate, care stiu ca nu trebuie sa vorbim zilnic pentru a ne “auzi”, care zambesc ingaduitor cand ma lansez in explicatii lungi si istovitoare – nu numai pentru mine, stiu! – despre cat de buna ar putea fi lumea… si carora nu le e teama sa pronunte, din cand in cand, cuvinte precum “naduf”, „dor”, “scumpa mia”, “poti”, “trebuie”, “n-ai dreaptate”… Stiu sigur ca fiecare dintre Ele stie cat de mult inseamna pentru mine.

Inconjurata de inteligenta, bunatatea, generozitatea si entuziasmul lor, castig clipa de clipa o inima in plus.